Termeni și Condiții de Utilizare a Serviciilor pickolo.app

Ultima actualizare: 16 Martie 2026

Prezentul document reprezintă un acord obligatoriu între PARSEC ORIGINAL MASTERCRAFT SRL (denumit în continuare „Prestator”) și persoanele juridice (denumite în continuare „Beneficiar”), utilizatoare ale aplicației informatice pickolo.app („Aplicația”), care administrează locații în platforma Prestatorului.

Prin acceptarea acestor Termeni și Condiții, Beneficiarul consimte la intrarea în vigoare a unui contract de prestări servicii, generat și semnat digital ulterior acceptării. Contractul final, generat după acceptarea Termenilor și Condițiilor, poate include informații suplimentare necesare personalizării colaborării. Dacă Beneficiarul nu este de acord cu acestea, are dreptul să contacteze Prestatorul în termen de 5 zile pentru negocierea clauzelor.

1. Obiectul Termenilor și Condițiilor

1.1. Prestatorul acordă Beneficiarului acces la aplicația informatică pickolo.app, care facilitează interacțiunea dintre clienții Beneficiarului și personalul acestuia.

1.2. Serviciile furnizate includ:

  • Acces permanent la funcționalități, actualizări și îmbunătățiri ale Aplicației;
  • Gestionarea comenzilor și a proceselor aferente plăților pentru produsele și serviciile comercializate de Beneficiar;
  • Procesarea plăților cu cardul prin intermediul platformei Stripe, inclusiv Apple Pay și Google Pay;
  • Acces la date analitice detaliate privind comenzile efectuate, produsele comercializate și activitatea utilizatorilor din Aplicație, utilizate în mod anonim pentru optimizarea și dezvoltarea serviciilor oferite;
  • Funcționalități bazate pe Inteligența Artificială (AI), incluzând căutare inteligentă, chat conversațional cu clienții, și recomandări personalizate;
  • Sistem de discount automat și module de partajare (marketing) pentru promovarea locației Beneficiarului.

1.3. Serviciile suplimentare se facturează separat.

1.4. În situația în care Beneficiarul nu dorește să achiziționeze etichetele QR direct de la Prestator, acesta îi va pune la dispoziție informațiile necesare pentru realizarea lor în regie proprie.

2. Durata și Rezilierea

2.1. Termenii și Condițiile intră în vigoare în momentul acceptării lor și se mențin valabile pe întreaga durată a contractului încheiat.

2.2. Contractul se reînnoiește automat anual, în absența unei notificări de reziliere transmisă cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului.

2.3. La încetarea contractului, accesul Beneficiarului și al clienților săi în Aplicație va fi automat suspendat.

3. Pachete, Prețuri și Facturare

3.1. Pachete de Servicii

3.1.1. Prestatorul oferă mai multe pachete de acces („Starter”, „Bronze”, „Silver”, „Gold”, „Flash”), fiecare cu parametri diferiți privind comisioanele per comandă, numărul minim de comenzi lunare și angajamentul lunar.

3.1.2. La înregistrare, Beneficiarul primește automat pachetul Starter. După activare, Beneficiarul poate alege să treacă la un pachet superior, în funcție de volumul de comenzi și nevoile locației sale.

3.1.3. Pachetul Starter nu poate fi modificat de către Beneficiar. Pachetele superioare pot fi modificate sau schimbate, cu excepția perioadei de 72 de ore înainte de sfârșitul lunii calendaristice, când orice modificare a pachetelor este blocată pentru a asigura integritatea procesului de facturare.

3.1.4. Modificările de pachet intră în vigoare începând cu luna următoare, iar angajamentul pentru noua lună este calculat conform parametrilor pachetului selectat.

3.2. Angajamentul Lunar (Modelul de Credit Prepaid)

3.2.1. Fiecare pachet definește un angajament lunar, calculat după formula:

Angajament = Număr minim de comenzi × Preț per comandă neonorată

Exemplu: Pachetul Starter prevede un număr minim de 300 de comenzi cu un preț de 2,00 RON per comandă neonorată, rezultând un angajament lunar de 600 RON.

3.2.2. Angajamentul lunar funcționează ca un credit prepaid. Suma plătită de Beneficiar la începutul fiecărei luni acoperă comisioanele per comandă acumulate pe parcursul lunii. Beneficiarul nu primește facturi suplimentare surpriză pentru comisioanele per comandă pe durata lunii.

3.2.3. Angajamentul lunar este debitat automat de pe cardul înregistrat al Beneficiarului în sistemul Stripe în ultima zi a lunii calendaristice precedente, la ora 08:00 UTC, prin emiterea unei facturi cu termen de plată imediată și încasare automată.

3.2.4. În cazul în care Beneficiarul nu are un card valid înregistrat sau plata automată eșuează, factura de angajament rămâne deschisă și poate fi achitată manual prin link-ul de plată furnizat de Stripe. Prestatorul reia automat tentativele de încasare în momentul în care Beneficiarul adaugă sau actualizează un card valid.

3.3. Comisioane per Comandă

3.3.1. Pentru fiecare comandă procesată prin Aplicație, se aplică un comision de serviciu compus din:

Comision = Sumă fixă per comandă (RON) + Procent din valoarea totală a comenzii (%)

Exemplu: Pachetul Starter prevede un comision de 2,00 RON + 2,5% din valoarea totală a comenzii (inclusiv bacșis).

3.3.2. Comisioanele per comandă sunt deduse automat din creditul prepaid (angajamentul lunar) al Beneficiarului. Nu se emit facturi separate pentru comisioanele individuale ale fiecărei comenzi.

3.3.3. Aplicabilitatea comisioanelor diferă în funcție de pachet:

  • Pachetul Starter: Comisioanele se aplică exclusiv comenzilor plătite cu cardul. Comenzile plătite cu numerar sau pe cameră sunt complet gratuite (fără comision).
  • Pachetele Bronze, Silver, Gold, Flash: Comisioanele se aplică tuturor comenzilor, indiferent de metoda de plată (card, numerar sau cameră).

3.3.4. În cazul pachetelor care aplică comisioane pe comenzi cu numerar și cameră, aceste comisioane sunt deduse din creditul prepaid. Dacă creditul este epuizat, comisioanele neacoperite se acumulează ca sold restant și sunt recuperate automat din viitoarele plăți cu cardul ale clienților Beneficiarului.

3.4. Mecanismul Plafonului de Credit (Ceiling)

3.4.1. La începutul fiecarei luni, după plata angajamentului, Beneficiarul dispune de un plafon de credit egal cu suma angajamentului plătit (ex: 600 RON pentru Starter).

3.4.2. Fiecare comandă procesată reduce plafonul de credit cu valoarea comisionului aferent.

3.4.3. Dacă comisioanele lunare sunt mai mici decât angajamentul, creditul nefolosit rămâne în beneficiul Beneficiarului. Creditul neutilizat nu se reportează în luna următoare.

3.4.4. Dacă comisioanele lunare depășesc angajamentul (plafonul de credit ajunge la zero), diferența este colectată automat sub formă de application_fee din plățile cu cardul procesate prin Stripe. Această colectare se face transparent, fără facturi suplimentare, prin reducerea sumei virate către Beneficiar din fiecare plată cu cardul.

3.4.5. În situația în care rămân comisioane neacoperite la sfârșitul lunii (de exemplu, din comenzi cu numerar sau cameră pentru care nu au existat suficiente plăți cu cardul pentru colectare), soldul restant este facturat automat în data de 2 a lunii următoare, la ora 13:00 UTC, prin emiterea unei facturi de regularizare.

3.5. Proration la Înregistrare

3.5.1. În cazul în care Beneficiarul se înregistrează în cursul unei luni calendaristice (nu în prima zi), angajamentul inițial este proratat proporțional cu numărul de zile rămase din luna respectivă.

3.5.2. Formula de calcul a angajamentului proratat:

Angajament proratat = ceil(Angajament integral × Zile rămase / Total zile în lună)

Exemplu: Înregistrare pe 15 martie (31 zile în lună, 17 zile rămase):
ceil(600 × 17 / 31) = 329 RON în loc de 600 RON.

3.5.3. Angajamentul proratat este încasat automat de pe cardul Beneficiarului în momentul finalizării înregistrării, înainte de crearea locației în Aplicație. Dacă plata eșuează, înregistrarea nu este finalizată și Beneficiarul poate actualiza cardul și reîncerca.

3.5.4. Începând cu luna următoare, angajamentul revine la valoarea integrală corespunzătoare pachetului activ.

3.6. Facturare și Termene de Plată

3.6.1. Factura de angajament: Emisă automat în ultima zi a lunii calendaristice, la ora 08:00 UTC, pentru luna următoare. Termen de plată: imediat, cu încasare automată de pe cardul înregistrat.

3.6.2. Factura de sold restant (dacă este cazul): Emisă automat în data de 2 a lunii, la ora 13:00 UTC, pentru soldul neacoperit din luna precedentă. Termen de plată: imediat.

3.6.3. Toate facturile sunt generate și transmise prin intermediul platformei Stripe și sunt disponibile în contul Stripe al Beneficiarului.

3.6.4. Beneficiarul are obligația să verifice facturile emise și poate notifica Prestatorul în termen de maximum 48 de ore de la emiterea acestora cu privire la eventualele neconcordanțe.

3.6.5. În situația emiterii automate a unor facturi cu informații lipsă sau eronate, Prestatorul poate interveni pentru corectarea acestora, Beneficiarul fiind de acord cu astfel de intervenții.

3.7. Neplata și Suspendarea Serviciului

3.7.1. Neplata nu atrage penalități financiare suplimentare.

3.7.2. În cazul în care facturile de angajament sau de sold restant nu sunt achitate integral până în data de 9 a lunii, ora 23:59 UTC, accesul clienților Beneficiarului în Aplicație va fi blocat automat până la plata integrală a sumelor restante.

3.7.3. Pe durata suspendării, locația Beneficiarului nu poate primi comenzi noi prin Aplicație. Serviciul este restabilit automat în momentul achitării integrale a facturilor restante.

3.7.4. Dacă angajamentul lunar nu este plătit, Beneficiarul nu dispune de credit prepaid (plafonul de credit este zero). În această situație, toate comisioanele per comandă se colectează direct din plățile cu cardul sub formă de application_fee, iar comisioanele din comenzi cu numerar și cameră se acumulează ca sold restant.

3.8. Retrageri și Viramente

3.8.1. Sumele încasate din plățile cu cardul ale clienților Beneficiarului sunt virate automat în contul bancar al Beneficiarului înregistrat în platforma Stripe.

3.8.2. Retragerile sunt procesate zilnic, la ora 03:00 UTC, conform programului standard Stripe.

3.8.3. Din sumele virate sunt deduse exclusiv comisioanele percepute de platforma Stripe (comisioane de procesare card) și, după caz, comisioanele Aplicației (application_fee) conform mecanismului descris la articolul 3.4.

3.8.4. Aplicația nu percepe comisioane suplimentare pentru retrageri, dincolo de cele ale platformei Stripe.

3.9. Rambursări și Comisioane

3.9.1. În cazul rambursării unei comenzi către clientul final, Beneficiarul primește rambursul integral al sumei plătite de client, prin intermediul Stripe.

3.9.2. Comisioanele de serviciu aferente comenzilor rambursate nu sunt rambursabile. Comisionul perceput de Aplicație pentru comanda respectivă rămâne datorat și nu se restituie în plafonul de credit al Beneficiarului.

3.9.3. Rambursările sunt înregistrate în sistemul de facturare în scop de raportare, însă nu modifică soldul de comisioane acumulate.

3.10. Coduri Promoționale

3.10.1. La configurarea inițială, Beneficiarul poate utiliza un cod promoțional valid.

3.10.2. Codurile promoționale pot acorda prelungirea perioadei pachetului Starter cu un număr suplimentar de luni, conform condițiilor specifice fiecărui cod.

3.10.3. Pe durata perioadei promoționale, Beneficiarul beneficiază de condițiile pachetului Starter fără costuri suplimentare de angajament pentru lunile acoperite de promoție.

3.11. Metode de Plată

3.11.1. Beneficiarul are obligația de a menține un card de plată valid înregistrat în platforma Stripe pentru procesarea automată a facturilor și a angajamentelor lunare.

3.11.2. Beneficiarul dispune de metode pentru editarea, actualizarea sau înlocuirea cardului de plată înregistrat, atât din contul Stripe, cât și din procesul de înregistrare al Aplicației.

3.11.3. Cardurile de plată acceptate includ: Visa, Mastercard, și alte metode de plată suportate de platforma Stripe în țara Beneficiarului.

4. Obligațiile Prestatorului

4.1. Prestatorul va asigura accesul continuu la Aplicație, precum și actualizările periodice ale acesteia.

4.2. Prestatorul oferă Beneficiarului suport pentru remedierea eventualelor probleme legate de datele furnizate inițial pentru Aplicație și platforma Stripe.

4.3. În situația emiterii automate a unor facturi cu informații lipsă sau eronate, Prestatorul poate interveni pentru corectarea acestora, Beneficiarul fiind de acord cu astfel de intervenții.

4.4. Beneficiarului i se va crea automat un cont în platforma Stripe pentru procesarea plăților. Beneficiarul acceptă termenii și condițiile platformei Stripe și este responsabil pentru datele introduse. Prestatorul oferă suport în cazul unor probleme legate de platforma Stripe.

4.5. Prestatorul pune la dispoziție metode de integrare cu alte sisteme informatice (webhook). Integrarea efectivă cade în responsabilitatea exclusivă a Beneficiarului.

4.6. Prestatorul poate aplica anumite inscripții de marcă ale Aplicației în incinta sau în apropierea punctului de desfacere al Beneficiarului.

5. Obligațiile Beneficiarului

5.1. Beneficiarul va utiliza Aplicația în conformitate cu instrucțiunile și condițiile prezentate și se angajează să efectueze plata la termenele stabilite.

5.2. Beneficiarul este integral responsabil pentru setările Inteligenței Artificiale (AI) utilizate în Aplicație, precum și pentru integrarea Aplicației cu alte sisteme informatice.

5.3. Beneficiarul acceptă utilizarea modulului de Discount, costurile acestor discounturi fiind suportate integral de către Aplicație.

5.4. Beneficiarul acceptă modulul de partajare (marketing) prin care clienții săi pot distribui comenzi și informații din Aplicație. Beneficiarul nu poate interveni asupra conținutului distribuit.

5.5. În cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale pe o perioadă mai mare de 14 zile, Prestatorul poate suspenda imediat prestarea serviciilor și bloca accesul Beneficiarului în Aplicație, fără a afecta alte drepturi ale Prestatorului prevăzute în contract.

5.6. Beneficiarul are obligația să verifice facturile emise și poate notifica Prestatorul în termen de maximum 48 de ore de la emiterea acestora cu privire la eventualele neconcordanțe.

5.7. Beneficiarul este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în sistemul informatic al PARSEC ORIGINAL MASTERCRAFT SRL.

6. Confidențialitate

6.1. Părțile se angajează să păstreze confidențialitatea informațiilor contractuale pe durata colaborării și ulterior pe perioadă nedeterminată.

6.2. Beneficiarul poate utiliza datele din Aplicație (precum comenzi, informații despre utilizatori, produse etc.) pentru îmbunătățirea serviciilor proprii și pentru analize interne, în conformitate cu reglementările privind protecția datelor și fără a compromite anonimatul utilizatorilor finali.

7. Forța Majoră

7.1. Nicio parte nu va fi responsabilă pentru neexecutarea obligațiilor din cauza unor evenimente de forța majoră (calamități naturale, atacuri cibernetice etc.).

8. Litigii

8.1. Litigiile apărute vor fi soluționate pe cale amiabilă sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin arbitraj conform regulilor Curții de Arbitraj Comercial și Maritim Constanța.

9. Alte Clauze

9.1. Beneficiarul consimte că Prestatorul poate modifica Aplicația (interfața, grafica etc.) fără acordul prealabil al Beneficiarului.

Parsec Original Mastercraft SRL — Lumina, Constanța, România